Berbec Deschide bine ochii şi urechile, pentru că azi vin spre tine informaţii false, care te pot induce în eroare dacă le crezi. Ai în preajma ta oameni care apelează des la minciună, la măşti false, încearcă să înşele sau să creeze o imagine falsă, şi ascund adevărul într-un balon de săpun. Există minciună şi prin omisiune, deci nu-ţi spun tot sau îmbracă realitatea într-o iluzie, anume pentru a ta face pe tine să rătăceşti pe căi lăturalnice. Fii realist, aşa cum eşti de obicei, şi nu crede tot ce auzi, pentru că azi eşti ceva mai influenţabil, mai credul, mai impresionabil, şi cei care au interesul să te mintă, chiar pot reuşi!
Taur
Te îndoieşti că lucrurile bune care au loc azi îţi sunt dedicate şi rişti să dai cu piciorul la un mare noroc. Suspiciunea nu e bună, deci încearcă să-ţi recapeţi, pe cât posibil, încrederea în lume, în tine însuţi, în noroc, chiar dacă eşti tentat să spui că ţie îţi merg toate prost. Nu e deloc aşa iar evenimentul care urmează să se întâmple ţi-ar putea schimba complet părerea despre cât de norocos eşti, dar totul depinde de atitudinea ta în faţa şansei! Dacă tu însuţi o refuzi, nimeni nu ţi-o oferă cu de-a sila. Primeşte tu norocul cu inima deschisă: e pentru tine!
Gemeni
Mare grijă la tentaţiile acestei zile pentru că eşti gata să faci o mare greşeală, împins de cineva care, sub aparenţa unui prieten, caută să te inducă în eroare. Sunt doar rele intenţii şi, dacă le asculţi, ai putea ajunge în faţa unui eşec imposibil de reparat. Este o zi în care riscul îşi bagă coada în treburile tale şi, dacă nu eşti prudent sau atent la semnalele negative care vin din toate părţile, ai putea strica totul, fără a mai recupera ceva după aceea. Poate e chiar ispita de a face tu singur un rău, de a comite o infracţiune, cu speranţa că nu se va observa, dar de aici nu poate ieşi nimic bun, decât o complicaţie şi mai mare. Nu face nimic ilegal, riscant sau maliţios!
Rac
Nu pune la suflet tonul ridicat cu care ţi se adresează cei pe care îi iubeşti. Au şi ei problemele şi nervii lor, şi tot tu trebuie să fii cel care tolerează atitudinea lor un pic cam agresivă. Dacă vezi că nu sunt în apele lor, lasă-i în pace, nu mai turna şi tu gaz pe foc cu tot felul de reproşuri sau critici, aşteaptă să le treacă, pentru că vor aprecia mai mult înţelegerea de care dai dovadă tăcând şi suportându-le nazurile, decât dacă ai începe să le atragi atenţia în fiecare clipă că sunt nervoşi, arţăgoşi, nepoliticoşi. Tu cu ai face dacă ai fi în locul lor?
CITEȘTE ȘI: Cum TE MINTE, în funcţie de zodie
Leu
Primeşti nişte informaţii care te întristează, pentru că afli secrete neplăcute despre persoane despre care aveai o cu totul altă părere. Te îngrijorează ce auzi, dar înainte de a da crezare, încearcă să afli şi din alte surse dacă e adevărat, ca nu cumva să fie doar zvonuri, bârfe sau răutăţi din partea celor care nu te au la suflet. Dacă te iei după cele auzite, ai putea avea parte de o zi proastă, or forţa de a depăşi acest moment sensibil e în tine. Prefă-te că nici nu ai auzit aceste veşti proaste şi luptă cu emoţia negativă care-ţi dă târcoale. În fond, nu te priveşte personal ceea ce ajunge azi la urechile tale!
Fecioară
Dacă ai ceva pe suflet, nu ţine doar pentru tine, deoarece, în doi, problemele trec mult mai uşor. Fă o destăinuire celui mai apropiat prieten, acea persoană pentru care ai băga şi mâna în foc că te-ar ajuta la nevoie, pentru că te vei simţi mult mai bine după ce îţi vei deschide inima în faţa lui. Sfaturile sale, felul în care se oferă să te ajute sau chiar intervenţia sa rapidă în poblema care te macină îţi vor demonstra, încă o dată dacă mai era nevoie, că este un prieten adevărat. Şi tu ai face la fel pentru el.
Balanță
Priveşti în jur şi nu vezi prea multe motive de bucurie. Te simţi singur, neînţeles, dat la o parte, nu ai pe ce te baza pentru a zâmbi şi a te relaxa măcar un pic, dar nu trebuie să vezi ce NU ai, ci faptul că această aparentă linişte îţi prieşte de minune pentru a face puţină ordine în mintea ta. Tocmai pentru că nu se întâmplă nimic, exact acest nimic e cheia problemelor tale. E linişte, nu te bate nimeni la cap, poţi sonda în adâncul minţii tale căutând soluţii, şi datorită pasivităţii şi liniştii depline din jurul tău, vei aranja toate lucrurile la locul cel mai potrivit. Profită, aşadar, de tihna şi calmul care planează în jur, chiar dacă, la prima vedere, ai fi tentat să spui că e izolare şi monotonie. Sunt şi ele bune uneori!
Scorpion
Singurătatea îţi prieşte de minune, căci e în avantajul tău să te retragi în lumea ta pentru a medita asupra problemelor importante. Numai în linişte deplină, departe de iureşul lumii, poţi găsi azi răspuns chiar şi la cele mai complicate întrebări. O discuţie între patru ochi cu o persoană mai în vârstă te va elucida în privinţa multor probleme existenţiale în care te simţi blocat de la o vreme, dar pe care nu ai avut curajul să le recunoşti. Spune-i ce te doare, pentru că e acolo să te ajute, iar secretul e în siguranţă la el!
CITEȘTE ȘI: Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun cât ești de ORGOLIOS
Săgetător
Întotdeauna e bine să ai pe cine te baza, să ai un as în mânecă pe care să-l scoţi la momentul oportun. E perfect dacă, de-a lungul timpului, ţi-ai făcut o mulţime de prieteni, pentru că nici nu ştii când vine momentul să apelezi la vreunul dintre ei. Scoate din sertar colecţia de cărţi de vizită şi sună pe cel de care vei avea azi maximă nevoie, pentru că va interveni în avantajul tău, cu ceea ce depinde de el. Ţine minte ce a făcut pentru tine, deoarece niciun serviciu nu rămâne fără să se răspundă cu aceeaşi monedă.
Capricorn
Banalul acestei zile nu-ţi displace, pentru că îţi oferă exact liniştea de care aveai nevoie pentru a-ţi recăpăta forma maximă. Chiar dacă dormi câteva ore în plus sau leneveşti în jurul unor activităţi sedentare prin casă, e plăcut uneori să nu faci nimic. Nu se iveşte nimic nou în program, care să te scoată cumva din această comoditate care îţi prieşte de minune. Nu te aştepta la evenimente ieşite din comun şi nici la senzaţii noi, pentru că tot ce se petrece în jurul tău e oarecum plictisitor şi tern.
Vărsător
Nu îţi plac discuţiile în contradictoriu, dar nici nu ştii să le aplanezi. Toată diplomaţia pe care o pui în joc de câte ori intri în contact cu persoanele mai nervoase din fire pare să fie inutilă, pentru că nu le poţi domoli patima cu care abordează orice subiect. Deşi eşti de părere că orice conflict poate fi aplanat dacă tonul este ţinut pe un teren mai paşnic, ceilalţi sunt de altă părere şi acţionează de fiecare dată agresiv, crezând că totul se rezolvă prin forţă. Încearcă să nu-i iriţi mai mult decât ai putea suporta!
Pești
Declară-ţi foarte sincer intenţiile ca să nu fii acuzat mai târziu pe nedrept că ai fi ascuns ceva. Vino cu argumente solide, cu documente incontestabile, cu dovezi care să joace un rol important în toate acţiunile cu iz legal de pe parcursul zilei. Vei inspira multă încredere şi seriozitate în tot ce promiţi încât ai şanse să obţii o victorie de toată frumuseţea tocmai datorită credibilitătii tale. Faptul că îţi susţii punctul de vedere cu argumente puternice, nimeni nu poate contesta poziţia ta şi ţi se va da dreptate.
sursa: acvaria.com